miercuri, 16 februarie 2011

Susanna White va regiza adaptarea romanului “The Host” de Stephenie Meyer

Editorii de la Collider.com ne anunta ca regizoarea britanica Susanna White (50 ani), nominalizata de doua ori la premiile Emmy in anii 2007 si 2009 pentru mini-seriile de televiziune “Jane Eyre” si respectiv “Generation Kill“, a fost angajata pentru a transpune pe marele ecran romanul “The Host” al celebrei autoare a seriei “Twilight” Stephenie Meyer, bazandu-se pe un scenariu elaborat de catre nominalizatul la premiul Oscar Andrew Niccol (”The Truman Show”, “Gattaca”, “Now”). 
Nick Wechsler, Steve Schwartz si Paula Mae Schwartz de la compania de productie Chockstone Pictures isi vor asuma sarcinile de producatori ai acestui thriller SF, a carui actiune este plasata in viitorul apropiat, atunci cand o specie pasnica de extraterestri denumiti Souls preiau controlul asupra trupurilor si mintilor majoritatii oamenilor si contribuie la vindecarea unor maladii considerate incurabile, impiedica izbucnirea unor conflicte armate si transforma Terra intr-un fel de paradis. Desi a fost capturata in Chicago si corpul ei a devenit gazda unui alien botezat Wanderer, Melanie Stryder refuza sa se predea si se foloseste de cele cateva celule ale creierului ei care nu au fost invadate de parazit pentru a-l convinge pe extraterestru sa il caute in zona desertica din Arizona pe barbatul pe care ea il iubeste. Melanie si Wanderer ii gasesc pe fratele femeii si pe iubitul acesteia Jared intr-un adapost secret al rebelilor care este condus de catre unchiul ei si, desi initial Wanderer nu este acceptat in sanul acestui restrans grup de oameni care rezista eroic in fata invaziei de pe alta planeta, in cele din urma fiintele umane il boteaza pe acest Soul Wanda si il ajuta sa isi schimbe perspectiva asupra umanitatii. In stilul scriitoarei Stephenie Meyer, care este adepta unor povesti de iubire infiripate intre fiinte umane si vampiri in seria “Twilight“, thriller-ul SF “The Host” va avea parte de un triunghi amoros format din Jared si Malanie / Wanda, fiind implicate in mod evident numai doua corpuri intrucat Wanda este un Soul care populeaza trupul si mintea protagonistei Melanie Stryder.

Niciun comentariu:

Trailer Breaking Dawn Part 2