marți, 3 august 2010
Interviu cu Jackson
One Magazine: În Statele Unite filmele "Eclipse" şi "The Last Airbender" au fost lansate în acelaşi timp. Care film ţi-ar place să fie numărul 1 la Box-Office?
Jackson Rathbone: Sincer, mă consider norocos doar pentru că sunt în cele două filme în acelaşi timp! Înainte de asta, mă bucuram de o serie de proiecte pe care nimeni nu le va vedea la cinema. Într-un final lucrurile merg bine pentru mine. Era şi timpul
ON: Cum ai obţinut rolul lui Sokka?
JR: L-am obţinut imediat atunci când am fost acum 3 ani să îl cunosc pe M. Night Shyamalan, directorul filmului. Am dat probe pentru rolul prinţului Zuko, iar el mi-a spus că se gândea la un alt rol pentru mine, apoi nu am mai auzit nimic despre film timp de un an. Mai târziu a venit el la mine şi mi-a cerut să îl interpretez pe Sokka şi am fost angajat. Sunt un fan al seriilor animate, întotdeauna am iubit poveştile de fantezie bogate în mitologie. Şi cu acest personaj, în sfârşit, am oportunitatea de a demonstra că pot să interpretez şi altceva, nu doar un vampir. De asemenea, îmi acordă şansa de a fi mai puţin serios decât Jasper deoarece ca Sokka am parte de mai multe scene comice .
ON: Te-ai plictisit de rolul din seria Twilight?
JR: Nu, dar încerc să interpretez personaje foarte diferite de la un film la altul. Nu fac acelaşi lucru de două ori. În mod normal gravitez spre proiecte în care publicul nu se aşteaptă să mă vadă.
ON: Ce tip de antrenament trebuia să ai pentru acest film?
JR: Am studiat o formă de Kung- Fu numită Gong Li Quan bazată pe învăţăturile călugărilor Shaolin. Mişcările pumnilor sunt extrem de rapide şi agresive. De asemenea, am învăţat să decortichez un băţ, inclusiv un boomerang. Apoi trebuia să par mai puţin experimentat pentru a arăta ca Sokka-ul real, un rebel care se luptă cu tot ce are şi fără nicio tehnică specială. Am iubit antrenamentul pentru personaj după filmări. A fost o experienţă fascinantă.
ON: Care anecdotă de la filmări a fost preferata ta?
JR: Toate scenele pe care le-am filmat în Greenland. Niciodată nu am fost acolo şi este cu adevărat un loc magic. A fost foarte somatic, condiţiile climatice sunt extreme, dar natura este minunată. Nu este tipul de loc în care îţi poţi petrece vacanţa şi nu cred că aş fi mers acolo dacă nu ar fi fost filmul. Aşadar este o experienţă de care îmi voi aminti până voi muri. Tocmai pentru a avea parte de astfel de lucruri m-am dedicat actoriei. Începeam în fiecare dimineaţă aterizând în vârful unui iceberg cu elicopterul. Nu ne puteam imagina un loc mai exotic ca acesta.
ON: Nu ai suferit prea mult din cauza frigului, nu-i aşa?
JR: Trebuia să mă îmbrac cu şapte lenjerii de corp complete pe sub haine pentru a nu îngheţa şi aveam mănuşi de neopren pentru a evita îngheţarea. Puteai pur şi simplu să îţi pierzi un deget sau două fără să îţi dai seama în acea climă. (râsete)
ON: După părerea ta, există asemănări între "Twilight" şi "The Last Airbender"?
JR: Da, deoarece ambele filme sunt despre familie, mai precis, filme adoptade. În ambele cazuri, personajele fac parte din clanuri foarte unite care merg mai departe de legăturile familiale. Atât în "Twilight" cât şi în "The Last Airbender" vezi multe. În ambele cazuri am semnat pentru trilogii şi aştept ca acea zi să vină.
ON: Care sunt proiectele tale noi?
JR: În curând mă voi întoarce la studio şi la concertele cu trupa mea, 100 Monkeys. Vom lansa un nou sigle numit "Future Radio" şi vom continua turul prin Statele Unite. Apoi am de gând să apar în multe show-uri de televiziune. Mi-a plăcut foarte mult să interpretez un personaj într-un episod din "Criminal Minds" şi voi repeta această experienţă. Ofertele din televiziune sunt nişte perspective fascinante pentru un actor ca mine căruia îi place să interpreteze diferite personaje. Visez să joc într-o comedie cum ar fi "Philadelphia".
ON: A fost ciudat pentru tine să joci cu actori pe care nu îi cunoşteai deoarece cu cei din distribuţia seriei "Twilight" erai prieten cu toţi?
JR: Da, a fost puţin ciudat să ajungi la filmări şi să vezi că nu existau chipuri familiare. În "Twilight" eram un grup mare de prieteni cu actorii şi producţia. Ne întâlneam periodic, iar revenirea este ca şi cum te-ai întoarce dintr-o tabără de vară. Dar şi în "The Last Airbender" mi-am făcut prieteni şi a fost foarte emoţionant să îmi iau rămas bun la sfârşitul filmărilor.
sursa
Max Thieriot vorbeste despre kristen
"Ea a fost una dintre primele persoane pe care le-am intalnit cand intram in actorie ,asa ca am ramas prieteni de-a lungul anilor ...sa fiu sincer,eu nu urmaresc chestiile cu Twilight.Totusi intotdeauna sunt un fan al muncii ei.Eu sunt de parere ca este o actrita foarte talentata..,plus suntem destul de apropiati,deci intodeauna sunt alaturi de ea...Kristen m-a ajutat foarte mult.Intotdeauna mi-a dat sfaturi."
sursa
Victoria Justice vorbeste despre Kristen si Robert
Sa lucreze cu Kristen "Nu-mi pasa ce spune lumea ,eu pur si simplu o iubesc"Perechi perfecte pe marele ecran"Joseph Gordon-Levitt si Nicolas Hoult si Danny DeVito.Robert Psttinson este hot.Cine n-ar sa se sarute cu el?este asa de dragut"
sursa
Robert este stanjenit de Kristen
Kristen Stewart il face uneori pe Robert Pattinson sa se simta jenat, “incomod”. Actrita, care se crede ca ar avea o relatie cu starul de origine britanica inca de cand au inceput sa lucreze impreuna la franciza “Twilight”, nu se teme sa spuna ceea ce gandeste. Aceasta atitudine a lui Kristen duce uneiori la situatii caudate, cel putin pentru actorul in varsta de 24 de ani, care recunoaste ca nu se descurca la fel de bine in exprimarea opiniilor sale. Robert a povestit ca partenera sa nu se jeneaza sa ii spuna regizorului in fata atunci cand crede ca trebuie sa reface o scena. In aceasta privinta starul a marturisit ca nu are la fel de mult curaj, temandu-se in special de replicile transante ale lui Kristen.
sursa
Kristen este considerata o scorpie
Kristen Stewart a declarat in cadrul unui interviu ca stie ca este vazuta de cei mai multi dintre oameni ca o adevarata scorpie si ca este considerata deseori o femeie insensibila. Actrita crede ca oamenii o caracterizeaza folosind cuvantul "bitch", deoarece le este greu sa gaseasca un alt termen, care sa o defineasca intr-o maniera mai potrivita personalitaii si adevaratului ei stil.
Interpretata muritoarei Bella din seria "Twilight" este de parere ca un barbat poate transmite mult mai usor fanilor ceea ce este el de fapt, caracterul sau. In schimb, spune actrita, o femeie puternica este vazuta mereu ca o scorpie.
sursa
sursa
Interviu Taylor
Interviul lui Taylor Lautner oferit celor de la The Daily Mirror.
Te-ai mai obisnuit cu celebritatea ?
Cred ca niciodata nu ajungi sa te obisnuiesti cu asta pentru ca nu e normal sa fii pe scena si mii de oameni sa tipe la tine. Cum eviti atentia ?
Trebuie sa fii destept cand iei decizii unde esti sau cand sa fii intr-un loc.Sa te plimbi prin LA pe Rodeo Drive nu e metoda buna.Gasesc locatii unde stiu ca ma pot simti bine si pot fi in siguranta.
Iti este mai greu acum sa cunosti persoane noi?Sa le cunosc,nu,dar sa am incredere in ele da;trebuie sa fii mai atent si mai grijuliu.Trebuie sa iei lucrurile incet si sa ajungi sa ii cunosti bine.Intre toti actorii din filmele "Twilight" s-au legat prietenii puternice si durabile.
In filme este mult romantism.Te consideri romantic?
Pot fi.Pentru mine asta consta in lucruri simple,nu ceva extravagant,sa putem vorbi unul cu celalalt,sa impartasimt povesti sau orice altceva,decat sa fim ocupati.Daca o sa mergi la un meci de baseball sau faci ceva, nu te poti dedica in totalitate celuilalt.
Semeni cu Edward sau cu Jacob?
Jacob.Ma indentific cu persistenta lui.El lupta pentru Bella,iar eu am fost invatat,ca in viata nu primesti nimic fara sa muncesti.Jacob este foarte hotarat si trebuie sa iubesti o fata catusi de putin ca sa te lupti atat de mult pentru ea.
Ai lupta ca si Jacob pentru o fata?
Daca as iubi-o ca el pe Bella,atunci sigur ca da.
Ce iti place sa privesti la televizor?
"American Idol".Sunt un mare fan.L-am sustinut pe Lee (DeWyze,castigatorul) de la inceput.Stiam ca el va castiga.
Sursa
Abonați-vă la:
Postări (Atom)